Taine si povesti la feminin

Fragment din cartea „Taine si povesti la feminin”: partea nr.3

Al treilea fragment din cartea „Taine si povesti la feminin” disponibila pentru precomanda si cu livrare incepand cu data de 10 Iulie.

Cunoști senzația când toți îți spun că n-ai să reușești, dar tu nu te dai bătută? Dacă n-ai ajuns încă acolo, continuă să mergi pe drumul tău

și vei vedea că merită fiecare secundă de sacrificiu. Arată-le tuturor ce poți și amintește-ți că nu trebuie să renunți când dai de greu, pentru că acela este momentul de cumpănă peste care trebuie să treci pentru a ajunge acolo unde ți-ai dorit!

Am ieșit din sala de examen cu zâmbetul pe buze: ultima sesiune, ultimul test și sfârșitul unei etape ce m-a format ca om, îmbunătățindu-mi cunoștințele și transformându-mă într-o persoană capabilă să se descurce în lume.

Am pus cărțile în geantă și m-am îndreptat spre ieșire. Nu sunt o femeie fără ambiții și de când eram copil am învățat, pentru că știam că acest drum îmi va oferi satisfacțiile necesare și mă va ajuta să am un loc de muncă cu un salariu bun.

— Maia, tu trebuie să te ții de carte! Vezi cum e să nu ai o școală, lucrezi într-o fabrică până nu mai știi de tine. Nu vreau asta pentru tine, fata mea, muncesc ca să-ți fie bine și te rog să nu-ți umble capul după alte prostii. Lasă băieții, lasă iubirile, este timp pentru toate. Acesta este momentul pentru învățătură, acum se formează rădăcinile pentru viitorul tău. (…)

Părinții mei nu mi-au oferit o educație severă, dar dintotdeauna au avut pretenții și așteptări de la mine, și din acest motiv mereu am încercat să am un comportament corect și să nu le fac probleme. Nu-mi place să las lucrurile la voia întâmplării, îmi doresc să am totul sub control și să fiu respectată de oamenii din jurul meu. Nu pot spune că m-am distrat în anii de facultate și recunosc că deseori mi-am limitat ieșirile în funcție de posibilități și examene. În plus, faptul că nu locuiesc în București și petrec ore făcând naveta, cu siguranță nu a fost un avantaj. (…)

L-am privit în ochi și am decis să fiu sinceră.

— Raul, dacă tot ce îți dorești este o aventură, prefer să mă întorc acasă împreună cu colegele mele, și această discuție să rămână o amintire plăcută.

— Maia, dar tu ce crezi că poate vrea un bărbat dintr-un local cu un whiskey în mână? Nu frâna dorințele și pasiunea, altfel riști să pierzi adevăratul sens al vieții.

— Tu cauți ceea ce este foarte ușor de găsit și durează puțin. Eu îmi doresc ceva ce durează pentru totdeauna, chiar dacă este greu sau aproape imposibil de găsit. (…)

 

1 2