Am ajuns la o vârstă în care realizez câtă dreptate au cei bătrâni: bunicii, străbunicii, părinții… au experiența vieții. Pentru acest curs nu primești diplome sau note, pur și simplu înveți să trăiești cât mai bine, să te bucuri de fiecare moment și să culegi din greșeli tot ce este mai potrivit. Deși străbunica mea nu mai este în viață, eu simt că de undeva de sus mă privește cu mândrie. A venit primăvara și somnul este pe duce, urmează nopți pierdute gândidu-mă la cine sunt și ce vreau să fac. Când ai prea multe în cap, ajungi să crezi că nu faci nimic bine.

Iată cele 5 sfaturi primite de la străbunica mea:

Să nu uiți cine ești, de unde ai plecat și cine ți-a fost alături. 

Niciodată. Să nu-ți uiți familia, părinții, oameni care te-au susținut și nu te-au lăsat la greu. Trecând peste perioada de adolescență în care ți se pare că nimeni nu te poate înțelege, nici măcar cei din familie, vei înțelege că acasă este o stare de spirit și că oamenii lângă care ai crescut… sunt baza ta.

Să nu te schimbi pentru nimic în lume. Să nu încerci să pari ceea ce nu ești. 

Când iubim un om, încercăm să ne schimbăm crezând că așa am putea salva relația. Greșit. Dacă doi oameni se iubesc, aceștia vor face tot ce-i posibil pentru a fi împreună. Nu trebuie să te schimbi! Vei învăța să cunoști omul de lângă tine. Trebuie să găsiți un punct comun.

Învață când să te superi și când să lași de la tine.

Deseori ne supărăm pentru nimicuri, discutăm pentru niște lucruri care se pot rezolva ușor. Fie din mândrie, fie pentru că suntem obosite, fie pentru că ne simțim nedreptățite. Trebuie să deosebim un motiv adevărat de un lucru banal. Există niște gesturi sau probleme peste care nu se poate trece, mai ales când vine vorba despre violență fizică sau verbală. Însă… când vine vorba despre un mesaj necitit sau un apel pierdut… Hai să fim mai răbdătoare! Pentru că în joc este relația cu omul iubit.

Fii independentă! Educația înseamnă libertate de a spune ce gândești! Nu-ți pune viitorul în mâinile unui om! Trebuie să ai mereu ceva al tău!

Da, educația contează. În primul rând pentru tine, în al doilea rând pentru că te ajută să-ți atingi obiectivele. Citește, ascultă sfaturile celorlalți, învață din greșelile altora! Fii curioasă, află lucruri noi pentru că ziua de mâine este o surpriză și tot ce ai aflat astăzi te poate ajuta!

Iubește-te.

Așa cum ești. Pentru că nimeni nu-ți cunoaște povestea până în pânzele albe. Tu știi ce ai înfruntat, ce ai trăit, câte dificultăți ai depășit. Iubește-te pentru că ești unică.

 

Femeie, ești minunată!

 

Photo by Valeria.