Prea multe imbratisari, prea mult bine, prea multa rabdare si prea multa liniste: n-ai stiut ce sa faci cu atata iubire asa ca ai decis sa-ti bati joc, crezand ca ma las pacalita de infinite ori.

Voiam sa fim noi doi si am crezut ca nu esti ca restul, ca ai aparut in viata mea pentru a ramane, nu pentru a ridica praful de pe rani cicatrizate. Ai aparut in viata mea intr-un moment in care aveam nevoie de tandrete, de un suflet care sa-mi aminteasca ce inseamna iubirea, ce inseamna doi, care este rostul nostru pe pamant. Tu, cu povestile tale, cu acel zambet perfect si cu sufletul gol m-ai facut sa cred din nou. Am inceput sa-ti daruiesc tot ce-i mai frumos, sau ce era …in sufletul meu.

Zi dupa zi mi-ai amintit de ce alesesem singuratatea atatea luni: pentru ca mi-a fost dat sa intalnesc multioameni care isi bat joc de sentimente, pentru ca eu cu atata tandrete mai rau imi fac, pentru ca am asteptari mari si primesc doar dezamagiri. Mi-ai amintit de ce ma durea in cot de parerea altora, de ce am ales sa-mi vad de drum si sa nu mai cred in povestile unora, in special a celor care se joaca cu sentimente.

N-ai apucat sa ma vezi suferind pentru ca am ales sa plec. Stii ce iti zic? N-ai stiut ce sa faci cu atata iubire? Sa-ti fie de bine, eu am plecat. Si o fac deoarece imi pasa de mine, ca nu mai am timp de pierdut si nu pot astepta ca tu sa-ti dai seama ca ceea ce-ti ofeream insemna iubire. Tu stiai doar sa te justifici, sa spui ca nu le ai cu dulcegariile… dar vezi tu… daca nu vin din suflet, asemenea gesturi oricum nu-si au rostul.

 

urmeaza un nou eveniment: LINK POZA.