Are timp pentru toti si uita de ea, pastreaza fiecare ban pentru mofturile tale de adult cu suflet de copil, nu se supara, iarta si a iertat capricii peste capricii, distanta pe care ai impus-o atunci cand voiai sa faci parte din cel mai misto grup, cand credeai ca nimeni nu te intelege, cand te ascundeai si nu voiai sa vorbesti cu ea. A fost acolo cand ai avut parte de prima despartire, cand ai trait primul sarut, cand a trebuit sa alegi ce este mai bine pentru tine… Este incredibil! Nu venim pe lume cu un manual de viata, insa mamele reusesc intotdeauna sa imbunatateasca lumea, ne indruma si ne sustin.

Cand eram mici, cu greu realizam cat de norocosi suntem atunci cand mama ne spune te iubesc. Nu pretuim momentele in care ne rasfata si consideram ca acele gesturi sunt o certitudine, crezand ca asa trebuie sa fie. Gresim. Si intelegem asta in timp.

La un moment dat ne trezim cu valizele in masina si sufletul cat un purece. Realizam ca familia fara mama nu ar exista si ca oriunde am pleca in lume… ea va crede in noi pana la final. Sunt momente in care realizez ca in timp ce eu imi traiesc viata si ma distrez cu prietenii, ma indragostesc, imi fac o familie…mama mea imbatraneste. Atunci realizez ca sunt un om neputincios pentru ca nu-i pot asigura eternitatea si probabil au fost momente in care am facut-o sa supere, sa sufere din cauza unor cuvinte rostite de un copil mofturos care inca nu descoperise ce se ascunde in lumea asta, cata rautate si lipsa de respect. Ma simt bine printre oameni, insa bratele mamei mele sunt castelul meu, acolo unde ma simt ca o printesa, acolo unde ma simt protejata… insa nu sunt oare egoista?

O privesc pe mama si o intreb: „Mama, tu obosesti vreodata?”

Stiu sigur face tot de dragul meu, stiu sigur ca viata nu i-a oferit ceea ce ea imi ofera mie, stiu sigur ca mama mea este o eroina ca multe alte femei. Stiu sigur ca tot ce-i frumos in sufletul si viata mea… datorez mamei mele.  Stiu ca mama mea este prietena mea cea mai buna.

POZA AICI