– Faci parte din  generația care nu mai crede în „pentru totdeauna” – mi-a spus tata

Și nu puteam să-l contrazic pentru că în ultimii ani am fugit de acele două cuvinte. La vârsta mea, părinții mei deja aveau două guri de hrănit.

– Nu fugim de relații serioase, însă trebuie să fim realiști: este greu să găsești un job stabil.

– Nu văd legătura: adevărul este că ați devenit prea pretențioși și comozi. Pentru că a avea o familie înseamnă să-ți asumi responsabilități, să ai ce pune pe masă, să te ambiționezi și să faci tot mai mult. Încă n-ai întâlnit persoana care să te facă să crezi în acel pentru totdeauna! 

Știam că are dreptate: dincolo de responsabilități, joburi și chestii materiale, am devenit prea comozi și refuzăm să facem compromisuri. S-au schimbat lucrurile: fiecare dintre noi a trăit o dezamăgire, din acest motiv am decis să devenim mai egoiști și neîncrezători pentru că este dureros când oferi totul unui om și te trezești cu nimic. Avem atâtea opțiuni, ne dorim să trăim clipa, trecem unii pe lângă alții, petrecem nopți împreună, dar atunci când vrem să dăm un nume relației… ne ascundem și evităm discuția.

Este mult mai ușor așa: fără prea multe așteptări, trăim momentul și viitorul rămâne departe de noi. Dăm vina pe situația financiară, pe societatea asta ciudată, pe așteptările imposibile, pe confuzie, pe stările de spirit, pe lipsa de timp. Ieșim cu prietenele, ne distrăm cu prietenii, ne îndrăgostim și ne izbim de acel te iubesc copleșitor! Și din cauza celor care te-au dezamăgit, nu crezi un om care te iubește cu adevărat. Și acolo se vede diferența: cel care te iubește, nu se lasă până nu te face să-nțelegi că ești importantă. Cel care spune doar pentru a se afla în treabă… pleacă spunând că ești prea mofturoasă.