Așteptând ca el să-mi scrie, mă gândeam dacă simte ceva pentru mine, dacă îi este dor de privirea mea, dacă îi lipsesc conversațiile noastre până la ora trei a dimineții.

La început a fost o glumă, nu-mi stătea capul la dragoste și el părea o bătaie de cap. Ne-am întâlnit la mijloc de drum, când fiecare dintre noi avea dureri și dezamăgiri de vindecat.

Au fost zile în care am stat de vorbă până dimineața: nu voiam să mă trezesc din acel vis trăit cu ochii deschiși. Parcă ne cunoșteam de o viață, aveam atâtea de povestit, dar îmi era teamă că argumentele noastre se vor termina și ne vom pierde printre atâtea șanse, atâtea persoane, atâtea visuri.

L-am așteptat a doua zi, acolo, înghesuită printre atâtea nume și chipuri din agenda și mintea lui. Adevărul este că am petrecut câteva zile așteptând, întrebându-mă dacă am făcut ceva greșit, dacă nu-i plac, dacă am fost prea retrasă sau poate că nu sunt persoana potrivită. Mă gândeam la el, dar nu mă gândeam la mine.

Îmi venea să scriu: Sunt aici, sunt online! Nu mă vezi? 

Dacă te place cu adevărat, femeia de lângă tine va face tot ce-i posibil pentru a-ți arăta că vorbește serios și nu se ascunde după promisiuni sau scuze. Așteptând ca el să-mi scrie, mi-am dat seama că nu pot aștepta ca lucrurile să se întâmple. I-am scris, l-am căutat. Am făcut-o de câteva ori și asta m-a ajutat să-l cunosc mai bine. Deși n-am mai vorbit, am realizat că sunt momente în care trebuie să înfrunți teama, doar așa poți înțelege dacă ceea ce-ți dorești este un bine sau o lecție de viață.