Eu sunt femeie

Fragment din „Taine si povesti la feminin”

„Oare este ceva mai dureros decât să vezi că omul care te tot rănește, care nu te apreciază, reușește mereu să te facă să te întorci la el? Nu mă înțelege greșit, acum trei ani aș fi spus că o astfel de femeie are o evidentă lipsă de caracter.

Când ești personajul principal al poveștii, lucrurile se complică. Nu vreau să-l pierd, deși mă rănește. Probabil pentru că m-am obișnuit și sunt conștientă că mă oprește eventualitatea unui nou început. Nu- mi permit să o iau din nou de la capăt, mai ales pentru că sunt stresată cu jobul și am nevoie de stabilitate. Nu am posibilitatea de a începe o nouă relație și știu că cele de mai sus sunt motive banale. Uneori mă gândesc la faptul că, deși nu mai cred în Andrei, îl iubesc și mi-aș dori ca el să vadă în mine femeia de care are nevoie. Mi-aș dori să fie de acord cu mine când văd un viitor împreună, locuind într-o casă la curte și crescând un copil.

Trecuse ceva timp de când ne cunoscusem și, spre deosebire de prietenii noștri, eram singurii necăsătoriți. Uneori el striga că îmi doresc să mă căsătoresc cu el doar pentru că vreau să fiu ca restul și pentru că am aproape treizeci și cinci de ani. Ce-i drept, printre dorințele mele din adolescență era și visul de a deveni mamă până la vârsta de treizeci de ani. Mama mea m-a născut devreme și întotdeauna am avut o relație de prietenie. Asta îmi doream să se întâmple între mine și copilul meu, însă în timp ce eu făceam planuri și visam la familia noastră, el evita mereu subiectul. Chiar dacă locuiam împreună, el a păstrat apartamentul său în care mai mergea din când în când pentru a organiza serile cu prietenii lui.

Îmi doream un copil, dar asta trebuia să se întâmple la momentul potrivit, așa că am decis să aștept ca Andrei să ajungă la punctul de a-și dori o familie.

— Tu nu vezi!? Astăzi este Dragobetele și nu te-ai gândit să-mi aduci o floare, să-mi scrii întrebându- mă dacă vreau să ieșim la prânz împreună sau să mergem la un film. Nu vezi că nu ai timp pentru mine? Nu înțeleg de ce mă ții aici ca pe un bibelou…

Îl privesc și îmi doresc să dispar, să-l alung din casa mea și să-i dau înapoi și amintirile. Parcă îmi doresc ca el să-mi spună că s-a terminat, iar așa n-ar trebui să trăiesc cu sentimentul de vinovăție.

 

 

MAI MULTE DESPRE CARTEA „TAINE SI POVESTI LA FEMININ” AICI

 

1 2